Acest program este conceput pentru persoanele care au peste 55 de ani (persoanele mai tinere de 55 de ani pot urma de asemenea acest curs dacă au aceleaşi obiective) şi doresc să înveţe limba spaniolă într-un mediu mai relaxat decât în cadrul cursurilor intensive în timp ce descoperă arta şi cultura spaniolă şi andaluză.
Într-un mediu plăcut şi amuzant, acest curs se concentrează pe folosirea practică a limbii spaniole în situaţii ale vieţii cotidiene. Fiecare nivel va avea obiective diferite. Pentru studenţii începători, clasele se vor baza pe conversaţii în spaniolă referitoare la situaţiile de bază din viaţa de zi cu zi – de exemplu, cum cerem ceva într-un bar sau restaurant, mersul la cumpărături, rezervarea unei camere de hotel, sau cererea de informaţii despre o destinaţie turistică. Pentru studenţii avansaţi, obiectivul va fi dezvoltarea cunoştinţelor despre cultura spaniolă şi stilul de viaţă. Aceşi studenţi vor învăţa despre civilizaţia, literatura, istoria şi arta spaniolă.
Şcoala Internaţiomală Cervantes organizează activităţi culturale speciale în timpul zilei şi după amiaza, cum ar fi vizitarea muzeelor, plimbări turistice acompaniate de un ghid, spectacole de flamenco, etc. În weekend se organizează vizite de o zi în alte oraşe (Sevilla, Córdoba, Granada, satele albe, etc) sau weekenduri în Maroc (nu sunt incluse în preţ).
Informaţii Practice
- Lecţii săptămânale: 20
- Durată: 1 sau 2 săptămâni
- Nivele: toate nivelele, de la A1 (Începători) până la C2 (Superior)
- Număr maxim de studenţi în clasă: 10
- Număr mediu de studenţi în clasă: 5-6
- Orarul claselor: dimineaţa sau după amiaza
- Componenţa cursului: 10 lecţii de gramatică şi vocabular; 10 lecţii de dezvoltarea abilităţilor lingvistice şi comunicare
- Preţ: 425 € / 1 săptămâna | 660 € / 2 săptămâni. Sunt incluse: cursul, transferul de la aeroport (dus şi întors) şi activităţi
NOTĂ: În cazul în care nu există suficienţi studenţi pentru a se începe un nivel al acestui curs (55+), studenţii se vor înscrie la cursul Intensiv cel mai adecvat nivelului lor.
Activităţi:
- Petrecerea de bun venit
- Activităţi culturale
- Alcazaba
- Castelul Gibralfaro
- Catedrala
- Sanctuarul Virgen de la Victoria
- Muzeul Picasso
- Casa nativă a lui Pablo Picasso
- Muzeul de Arte şi obiceiuri populare
- Muzeul de Artă Contemporană
- Vizitarea centrului istoric - Málaga
- Shopping
- Cinema în cadrul şcolii
- Excursie de 1 zi în alte oraşe din Andalucía
- Degustări de aperitive( “tapas”) (nu sunt incluse în preţ)
- Vizită la Gradita Botanică (nu este inclusă în preţ)
Date de începere 2025
- 31 mar; 29 sept; 10 nov.